Traditii de nunta

Verighetele:
Au fost inventate de egipteni si erau făcute din plante. Cercul insemna eternitatea, iar spaţiul din interior, poarta spre necunoscutul vieţii. De ce se pun pe inelar? Pentru că se credea că vena din acel deget duce spre inima.

Cavalerul si domnişoara de onoare
Obiceiul datează din timpul anglo-saxonilor. Datoria iniţiala a cavalerului de onoare era să ajute mirele şi să-l apere, în caz că acesta trebuia să recurgă la gesturi disperate, cum ar fi răpirea miresei, dacă părinţii nu erau de acord cu uniunea lor. Cavalerul de onoare stătea de pază alaturi de mire în timpul schimbului de jurăminte şi, mai târziu, la uşa dormitorului proaspeţilor însurăţei, în caz că cineva i-ar fi atacat sau mireasa ar fi vrut să fugă. Rochiile domnisoarelor de onoare erau asemanatoare cu cea a miresei pentru a o ferii de spiritele malefice sau de blestemele vreunor foşti iubiţi geloşi.

Tortul de nuntă
Trebuie să credem că a fost o vreme, cândva în istorie, când intrebarea: „Îsi vor arunca sau nu cu tort pe faţă” a fost inteligentă si originală, desi nu s-au găsit dovezi în acest sens. Ceea ce s-a descoperit însă este predecesorul bătăii cu tort intre miri: ruperea unei pâini sau turte coapte în capul miresei (obicei păstrat la români). Tradiţional, mirele muşca o bucăţică din pâinea de orz, iar restul era ţinut deasupra capului miresei si apoi rupt, imprăştiind firimituri. Invitaţii se grăbeau apoi să adune firimiturile de pe jos, care se presupunea că aduc noroc.

Ploaia de orez
Atacul mirilor cu orez este o tradiţie de bază menită să aducă belşug şi împlinire cuplului proaspat căsătorit. Orezul aruncat peste cei doi reprezintă, totodata, si speranţa de fertilitate. Ovăz, porumb, dar şi alte grâne au fost de asemenea folosite înainte ca orezul să câştige statutul de „ploaie simbolică”. Poate constitui însă şi un factor de risc pentru invitaţi, nu puţine fiind cazurile când aceştia au alunecat pe boabele de orez şi s-au accidentat.